A fost odată o fetiță care a văzut că munca mamei sale constă în ai ajuta pe alții. De mai multe ori a însoțit-o la casele persoanelor bolnave și a observat că, datorită încurajărilor mamei sale, cei imobilizați la pat au devenit din ce în ce mai independenți: au început să mănânce singuri, să se întoarcă în pat, ba chiar să se ridice și să meargă. Părea că mama ei avea în mână o baghetă magică adevărată. Fetița a crescut, era foarte talentată la desen și se înțelegea bine și cu copiii. Astfel a devenit învățătoare și a decis să le împărtășească elevilor săi această magie. A rugat-o pe mama ei să țină o oră specială la școala Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc. Dar cum nici un vrăjitor nu poate să vină nepregătit, cu atât mai puțin cu mâinile goale, mama a început să scrie o poveste, iar astfel s-a născut „Aventurile lui Kinayi în lumea simțurilor”, iar fiica ei a ilustrat-o cu desene minunate, creând împreună o cărticică frumoasă.
Pe 9 mai, Rebeka Csíki, învățătoarea, și mama ei, Cristina Csíki, au sosit la școala Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc. Aici au fost întâmpinate de colega Rebekăi, învățătoarea Natea Steluța. Copii din clasa a II-a Step by Step clau devenit parte din aventurile lui Kinayi, explorând lumea prin simțuri. Ochii lor au început să strălucească când au descoperit cât de importantă este mișcarea. Cât mai în detaliu văd lumea dacă își rotesc ochii, își întorc capul sau fac câțiva pași pentru a privi mai departe. Dar mișcarea poate crește eficiența tuturor simțurilor: mirosul este mai intens dacă adulmecăm, iar percepția prin atingere este mult mai complexă atunci când nu se limitează la o singură zonă de contact, de asemenea aroma bomboanei de pe limbă se simte cu adevărat doar dacă aceasta pornește într-o călătorie prin cavitatea bucală.
Elevii au aflat, că au un simț în plus față de câte credeau până acum, deoarece, printr-o minune, pot simți cu ochii închiși unde sunt mâinile și picioarele lor, pot încorda și relaxa mușchii și pot determina exact ce este tensionat și ce este relaxat în corpul lor. În povestea lui Kinayi era și o zână bună care, cu bagheta ei magică, simboliza fiecare percepție și că fiecare dintre noi are această putere: dezvoltarea simțurilor prin mișcare ne extinde lumea. Cristina a dezvăluit secretul: fiecare dintre noi are o baghetă magică cu care poate percepe întreaga lume... Cu cât ne mișcăm mai mult, cu atât lumea noastră devine mai largă.
Miciilor școlari le-a plăcut foarte mult această aventură, fapt dovedit și de dorința lor de a o răsplăti pe Cristina la finalul activității. Au cerut permisiunea învățătoarei lor și au găsit cu ingeniozitate ce să-i ofere drept suvenir. Un elev a oferit laptele de la gustarea de dimineață, iar un grup i l-a înmânat în semn de mulțumire pentru această experiență, pentru Kinayi, pentru descoperirea baghetei magice și pentru posibilitatea de a experimenta, experimente pe care le vor continua și acasă.
Cristina și Rebeka pregătesc o nouă „magie”: doresc să publice cărticica, pentru ca și alți copii să aibă ocazia să exploreze lumea percepției, să-și găsească și să-și folosească cu succes bagheta magică.
Balázs Katalin

